Regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, se află la capătul opus față de linia de front din regiunea Herson, aflată în sudul țării, despre care oficialii ucraineni au anunțat săptămâna trecută că este centrul unei campanii de recucerire a teritoriului.

„În această seară va fi dată o veste grozavă din partea președintelui Zelenski cu privire la operațiunea de contraofensivă din regiunea Harkov”, a scris, într-un mesaj pe Twitter, Serhiy Leșchenko. El nu a oferit alte detalii.

Mai multe postări pe rețelele de socializare ale unor bloggeri militari și martori oculari au relatat lupte în jurul Balakliia, un oraș de 27.000 de locuitori, care se află între orașele Harkov și Izium.

Reuters notează nu a reușit să verifice în mod independent aceste relatări.

Controlul asupra orașului Balakliia din regiunea Harkov ar putea facilita o încercare ucraineană de a încercui sau de a înconjura parțial orașul Izium, aflat sub controlul rușilor, a declarat analistul militar Oleh Zhdanov, care locuiește în Kiev.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia

 
 

Urmărește-ne pe Google News