Polițiștii arădeni fac cercetări la fața locului, la ora actuală, pentru a stabili ce anume a fost furat din oficiul poștal, relatează aradon.ro
Primele date arată că hoții ar fi dislocat ușa oficiului poștal și astfel ar fi reușit să intre. De asemenea, se pare că din oficiul poștal nu au fost furați bani, ci doar colete, unitatea fiind mai mult ca punct de distribuție a coletelor.
În urmă cu aproape patru ani, oficiul poștal nr. 7 a fost spart de persoane necunoscute. Atunci, prejudiciul a fost minim, fiind furate câteva timbre și felicitări în valoare de aproximativ 120 de lei.
Reprezentanții Oficiului Județean de Poștă Arad declarau atunci că în unitățile poștale nu se țin bani tocmai pentru a evita spargerile.
Sursa FOTO – aradon.ro
Citește și: Cât cere ANAF pe un Logan utilizat ca taxi. Are 320.000 de kilometri la bord și e scos la licitație