Ofițer în cadrul Poliției Metropolitane din Londra, Carrick a fost suspendat din funcție în momentul în care a fost arestat, în octombrie 2021. El a recunoscut 24 de violuri pe care le-a comis împotriva a 9 femei, în cei aproximativ 18 ani de activitate.
Comisarul adjunct Barbara Gray a declarat că infracțiunile comise de către David Carrick sunt „fără precedent în poliție”.
„Ar fi trebuit să-i observăm tipul de comportament abuziv și, pentru că nu am făcut-o, am ratat oportunitățile de a-l îndepărta din poliție. Ne pare foarte rău că putând continua să-și folosească rolul de ofițer de poliție a prelungit suferința victimelor sale”, a spus Barbara Gray.
Infracțiunile de care este acuzat ofițerul de poliție s-a petrecut între anii 2003 și 2020 și cele mai multe dintre ele au avut loc în Hertfordshire, unde acesta locuia.
El le controla la „sânge” pe femei. Voia să știe ce haine purtau, ce mâncau, unde dormeau și chiar le împiedica pe unele dintre ele să le vorbească propriilor copii.
„Carrick a avut un rol în care i s-a încredințat responsabilitatea de a proteja oamenii, dar totuși, în peste 17 ani, în viața sa privată, a făcut exact opusul. Este un bărbat care a degradat, a agresat sexual și a violat necruțător femei”, a transmis Jaswant Narwal, procurorul-șef al Crown Prosecution Service.
Primarul din Londra, Sadiq Khan, s-a declarat „absolut îngrozit” de faptele lui Carrick. El a spus că acesta „trebuie să se răspundă la întrebări serioase despre cum a reușit să abuzeze de poziția sa de ofițer în acest mod cumplit”.
Purtătorul de cuvânt al premierul britanic a spus că este „un caz îngrozitor” și că „gândurile lui Rishi Sunak se îndreaptă către toate victimele (n.r. – lui Carrick)”.
David Carrick, care a servit la Comandamentul Protecției Parlamentare și Diplomatice, a întâlnit unele victime prin intermediul site-urilor de întâlniri online, precum Tinder și Badoo, și și-a folosit rolul de ofițer de poliție pentru a le câștiga încrederea.
FOTO: Profimedia