Omul de afaceri a fost reținut azi de procurorii DNA, după ce a fost prins în flagrant timp ce dădea un avans de 50.000 de euro, după cum a anunțat instituția printr-un comunicat. Potrivit G4media.ro, denunțătorul este un director Romgaz, căruia omul de afaceri i-a cerut să aprobe plata unui contract, semnat anterior, care viza cumpărarea unui teren.
Este vorba de achiziția dubioasă a unui teren în valoare de 1,6 milioane de euro, asupra căreia au atras atenția, într-o investigație, jurnaliștii de la publicația sibiană Turnul Sfatului.
Romgaz a cumpărat 1,7 hectare de teren pentru o viitoare staţie de distribuţie a gazelor naturale comprimate pentru vehicule de la firma Katan Consulting SRL, care aparţine lui Cătălin Ioniţă, acesta fiind văr primar cu Ionuţ Lupă, director de achiziţii al Romgaz SA, după cum a scris încă de săptămâna trecută sursa citată.
De asemenea, 5.700 mp din cele 1,7 ha de teren în discuție au fost cumpărați chiar înainte de tranzacția cu Romgaz de la Mango SRL, firmă deținută și administrată de Anda Ramona Cozma, șefa Biroului de achiziții directe și planificare achiziții din cadrul Romgaz.
Tranzacţia imobiliară s-a ridicat la opt milioane de lei (aproximativ 1,66 milioane de euro), la preţul de 97 de euro pe metru pătrat, însă agenții imobiliari consultați de sursa citată arată că, de fapt, prețurile la care se vând terenurile în zonă sunt considerabil mai mici. „Mai degrabă 60 de euro pe metru pătrat”, spun aceştia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro