Administraţia oraşului a aprobat o rezoluţie referitoare la o cerere de despăgubire, fără a menţiona însă vreo sumă şi nici tribunalul unde acest caz ar putea fi judecat.

Corăbiile de mari dimensiuni, despre care se crede că ar fi fost construite pentru împăratul roman Caligula şi erau folosite pentru venerarea zeiţei Isis, au fost recuperate de pe fundul unui lac din apropierea localităţii Nemi, în 1929.

Municipalitatea din Nemi a precizat într-un comunicat că ambarcaţiunile au fost în mod deliberat incendiate de soldaţii germani, într-un moment în care trupele aliate avansau, în noaptea de 31 mai 1944, notează Agerpres.

Nu a fost o pagubă colaterală de război, ci o ”insultă conştientă”, a precizat primarul localităţii Nemi, Alberto Bertucci, într-o declaraţie. ”Acesta este motivul pentru care cerem despăgubiri”.

”Am găsit rapoarte, documente cuprinzătoare, mărturii: naziştii i-au îndepărtat pe rezidenţi şi pe paznic. Au decis să incendieze acele capodopere. Nu există nicio îndoială”, a adăugat acesta.

Pe pagina sa de internet, oraşul Nemi este mai puţin ferm asupra acestui subiect, relatând că muzeul care adăpostea corăbiile ”a fost cuprins de un incendiu misterios” în timpul unei atac al artileriei americane.

Potrivit edilului, care are o orientare politică de centru-dreapta, guvernul german ar trebui de asemenea să contribuie la eforturile pentru construirea unor reproduceri ale corăbiilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News