Sambuca, un oraș situat pe o colină cu vedere asupra insulei mediteraneene și a plajelor din apropiere, a pus zeci de locuințe la vânzare cu doar 1 euro.
Autoritățile locale urmăresc astfel să relanseze localitatea care, la fel ca multe alte zone rurale din Italia, a fost depopulată după ce locuitorii s-au mutat în orașe mai mari.
Nu este primul oraș italian care vine cu o astfel de ofertă, dar primarul spune că au făcut tot posibilul pentru a elimina birocrația, astfel ca oricine este interesat să poată să o cumpere imediat.
„Spre deosebire de alte orașe care au făcut doar acest lucru pentru propagandă, primăria de aici deține toate casele puse la vânzare pentru 1 €”, spune Giuseppe Cacioppo, viceprimarul localității. „Nu suntem intermediari care fac legătura între vechii și noii proprietari”, adaugă acesta.
Toto ce trebuie să facă noii proprietari este să se angajeze să renoveze locuința achiziționată în următorii trei ani și trebuie să investească cel puțin 15.000 de euro.
De asemenea, trebuie să depună o garanție de 5.000 de euro, sumă care va fi returnată integral atunci când renovarea va fi finalizată.
Foto: CNN