Raul Cozarov, deputatul primarilor
La întocmirea listelor pentru alegerile parlamentare din acest an, primarii PNL din Timiș au reușit să îl impună pe locul doi de pe lista pentru Camera Deputaților pe un reprezentat al lor: edilul orașului Gătaia, Raul Cozarov. Cu un rezultat dezastruos la alegerile parlamentare, PNL Timiș a reușit să obțină, totuși, două mandate de deputat: Marilen Pirtea și Raul Cozarov, acesta din urmă intrat în Parlament la limită, după redistribuire.
Raul Cozarov a explicat pentru Libertatea motivele care l-au determinat să lase Primăria Gătaia pentru a deveni deputat. „Am considerat că după o experiență de peste 12 ani în funcția de primar și 19 ani în administrația public locală am o șansă să îmi pun la bătaie experiența în Parlamentul României. Am fost susținut de colegii primari. Cu ajutorul lor și cu votul cetățenilor am reușit să prindem al doilea loc de deputat în Parlament. Voi susține toate proiectele Gătăii și ale județului Timiș în continuare”, a declarat Raul Cozarov.
Problema viceprimarului, rezolvată săptămâna viitoare
Primarul în funcție de la Gătaia a declarat că după validarea mandatului său, conducerea primăriei va fi asigurată, până la organizarea unor alegeri anticipate, de către viceprimar. În momentul de față, orașul nu are, însă, un viceprimar în funcție, urmând ca el să fie ales în cursul săptămânii viitoare. „Având în vedere că PNL Gătaia deține majoritatea în Consiliul Local, candidatul pe care îl vom propune pentru funcția de viceprimar va fi de la PNL”, a explicat Raul Cozarov, potrivit căruia numele noului viceprimar cu atribuții de primar interimar nu a fost încă stabilit.
Orașul din Timiș condus doi ani de primari interimari și câteva zile de secretar
O situație similară celei de la Gătaia a fost în Municipiul Lugoj, al doilea oraș ca mărime din Timiș. În iulie 2022, după ce primarul Claudiu Buciu, ales la alegerile din 2020, și-a pierdut mandatul pentru că și-a schimbat domiciliul, primar interimar a devenit viceprimarul Bogdan Blidariu (PNL). Buciu a rămas în primărie pe postul de consilier al lui Blidariu, conducând instituția din umbră.
După pierderea alegerilor locale din 9 iunie 2024, Blidariu și Buciu au anunțat că pleacă din primărie începând cu data de 1 iulie 2024 și au invitat echipa PSD, care a câștigat alegerile, să preia conducerea instituției, dar social-democrații au refuzat. Rămasă în aer, conducerea Primăriei Lugoj a fost preluată de viceprimarul interimar Adrian Serendan (PNL). Acesta a anunțat că va asigura conducerea administrației doar până la 1 august, dar a rămas pe funcție până în 1 octombrie, când a demisionat.
Cum noua administație nu a fost încă instalată, iar acest lucru nici nu era posibil pentru că mandatele nu au fost validate de instanță, la conducerea Primăriei Lugoj a rămas secretarul instituției Dan Ciucu. Pentru că angajații primăriei, inclusiv asistenții sociali, erau în imposibilitatea să își primească salariile, consilierul local Marius Baboniu (PSD) a fost ales viceprimar și apoi desemnat primar interimar pentru câteva zile, până la instalarea în funcție a primarului ales, Călin Dobra.