Primarul orașului Glucholazy, Pawel Szymkowicz, a făcut apel la toți locuitorii orașului să evacueze. Sirenele de alarmă au fost declanşate în oraș.

„Situația este foarte gravă în acest moment. Din păcate, unii oameni nu par să înțeleagă gravitatea și amploarea pericolului. Ei cred că, deoarece podul este în picioare, sunt în siguranță, dar nu este așa. Fac apel la toată lumea să evacueze orașul cât mai repede posibil sau să se mute la înălțime. Ne înecăm”, a declarat primarul din Głuchołazy pentru PAP.

O persoană s-a înecat în Polonia

O persoană s-a înecat în Polonia, iar alte patru sunt date dispărute în Cehia în urma ploilor torenţiale şi a creşterii nivelului râurilor provocate de furtuna Boris, au anunţat duminică autorităţile din ambele ţări, transmite agenţia AFP, preluată de Agerpres.

Furtuna Boris a afectat întreaga Europă Centrală şi de Est, provocând pagube şi inundaţii în Republica Cehă, Slovacia, Polonia şi România.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

„Avem primul deces prin înec, confirmat în regiunea Klodzko, la frontiera polono-cehă”, a declarat premierul polonez Donald Tusk, care se află, începând de sâmbătă dimineaţă, în sud-vestul ţării, cel mai grav afectat de inundaţii.

În sud-vestul Poloniei, apele au depăşit digurile din oraşele Glucholazy şi Ladek Zdroj. Aproximativ 1.600 de persoane au trebuit evacuate din regiunea Klodzko.

Autorităţile poloneze au solicitat ajutorul armatei pentru a veni în sprijinul pompierilor care intervin la faţa locului. Ploile abundente au început vineri dimineaţă şi, potrivit prognozelor, vor continua cel puţin până luni în Republica Cehă şi Polonia.

Ciclonul Boris a lovit Europa, fiind înregistrate inundații masive în România, Cehia, Polonia, Austria, Slovacia și Ungaria. Momentul când se revarsă apa peste un baraj uriaş, în timpul inundațiilor provocate de ciclonul Boris în Polonia.

GXfyHy0WQAA2Y4CIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto: Oraşul Glucholazy / Captură X

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Știrileprotv.ro
Bărbatul care a incendiat Palatul Parlamentului a fost prins într-un hotel din București. Se întorsese recent din Italia
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Ce a putut să găsească un bărbat într-o cameră ascunsă din podul casei. ”Erau acolo din anii ’60”
FANATIK.RO
Ce a putut să găsească un bărbat într-o cameră ascunsă din podul casei. ”Erau acolo din anii ’60”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Observatornews.ro
Rată de 700 de lei la un credit de 25.000 de lei. Cât poate scădea după refinanţare
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2024. Racii este bine să nu se lase în voia emoțiilor mai intense decât de obicei, dar nici să nu exagereze cu rațiunea

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI