În jurul orei 10:45, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că un bărbat în vârstă de 67 de ani s-ar fi aruncat de la etajul 5 al unei unităţi medicale din municipiu, fiind declarat decesul acestuia.
Surse din cadrul anchetei au precizat că bărbatul era pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Ce puteți face în cazul în care vă gândiți la sinucidere
Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 – 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin email la sos@antisuicid.ro.