Dumitru Vasilovschi, un individ de 43 de ani din localitatea suceveană Marginea, s-a îmbătat și a căzut inconștient în mijlocul drumului. La fața locului a ajuns imediat un echipaj de la Rădăuți, care l-a găsit întins pe jos, numai că, în momentul în care medicii l-au atins, omul s-a ridicat brusc și a început să facă scandal, relevă Obiectiv de Suceava.

Omul a acceptat până la urmă să urce în ambulanță, iar echipajul l-a transportat la Spitalul Municipal din Rădăuți. Aici, medicii de gardă au constatat că era într-o stare avansată de etilism și redevenise agresiv. Cu toate acestea, pacientul avea vizibile traumatisme cranio-cerebrale, precum și leziuni în zona feței, impunându-se o investigație tomografică ce nu putea fi realizată decât, cel mai aproape, la Spitalul Județean Suceava.

Pe fondul atitudinii recalcitrante a pacientului, cadrele medicale au cerut intervenția polițiștilor. De la Poliția Rădăuți au venit doi agenți care l-au încătușat pe individ și au însoțit ambulanța până la Suceava. Vasilovschi a ajuns la Unitatea de primiri Urgențe a spitalului județean, de unde a fost direcționat către Secția Radiologie.

Mii de oamenii, un singur tomograf

După ce a fost investigat cu computerul tomograf, pacientul a făcut o criză de furie. A pus mâna pe un scaun și a lovit tot ce a întâlnit în cale. Tomograful și computerele aferente, geamul de protecție și alte dotări, care înseamnă cheltuieli de sute de mii de euro, au fost afectate.

O intervenție a celor din jur a limitat totuși dimensiunile dezastrului, individul fiind imobilizat și trimis în cămașă de forță la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, iar Spitalul Județean Suceava s-a constituit parte civilă pentru daunele provocate de pacient.

Mai grav este că, până când se vor găsi bani pentru refacerea computerului tomograf din secția de Radiologie, singurul dispozitiv de acest fel este cel din Unitatea de Primire a Urgențelor, care va prelua și listele de așteptare aferente computerului distrus de bețivul scandalagiu.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News