„Este una dintre cele mai frumoase zile pe care mi le amintesc”. O spune un pacient cu COVID-19, Francisco Espana, în vârstă de 60 de ani.

Timp de 52 de zile, acesta a fost internat la terapie intensivă în spitalul Barcelona Hospital del Mar. „În cazul meu, m-am trezit brusc între patru pereți, acoperit cu pături și întrebându-mă unde mă aflu”, își amintește el.

Ziua frumoasă la care se referă este cea în care a văzut din nou marea. Totul face parte dintr-un program special pe care îl derulează cei de la spitalul din Barcelona.

Acum devin conștient de starea mea, iar în unele nopți mă simt foarte rău, sunt copleșit. Să nu pot să ies afară… Acum, mi-au dat voie să fac această «plimbare». Dacă apoi mă lasă să beau o bere la cantina spitalului, o să spun că e suficient pentru mine.

Francisco Espana:

Medicii au observat că starea celor care ies în aer liber. Așa că unii pacienți sunt duși cu patul de spital, de un echipaj, să vadă fie și pentru câteva momente marea.

Terapie nouă pentru pacienţii COVID-19: ieşiri pe plajă

La fel ca și Francisco, și alți pacienți au beneficiat de acest program.

Vorbim despre pacienți care nu au văzut lumina zilei de mult timp. Și dintr-o dată ies afară, văd lumina și simt aerul. Totul este diferit. Starea lor de spirit se schimbă foarte mult. Se simt mai calmi și mai veseli.

Andrea Escanuela, asistentă medicală:
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Programul a fost gândit de doctorul Judith Marin și început în urmă cu doi ani. Regulile stricte din spital impuse de COVID, dar și lipsa de timp au dus la suspendarea programului din aprilie și până în iunie. Însă de când a fost reluat, doctorii spun că efectele nu întârzie să apară. Doar 10 minute petrecute afară îmbunătățesc starea unui pacient.

„Este important să ne gândim și la starea emoțională a pacienților și să încercăm să o îmbunătățim din primele zil ale etapei de recuperare”, a declarat dr. Judith Marin pentru The Associated Press.

Acum, medicii încearcă să afle cum pot să-i ajute pe cei care se recuperează după COVID.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI