Bărbatul era internat la Pavilionul Tractorul al Spitalului Județean și a intrat în sevraj, pentru că nu mai consumase alcool de ceva timp. Pentru că nu avea voie să părăsească unitatea medicală, bărbatul a luat cearșafurile de la paturile din salon, le-a înnădit și a încercat să coboare pe geam în curtea spitalului.

Nu s-a gândit însă că improvizația nu va rezista la greutatea lui, iar în timp ce era atârnat de cerșafuri, pacientul a căzut în gol, de la etaj. Angajații spitalului au anunțat poliția când au descoperit ce a făcut bărbatul internat, scrie publicația Brasov.net.

„Din primele cercetări efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că o persoană de sex masculin, pacient în cadrul unității medicale anterior menționate, ar fi încercat să părăsească, pe fereastră, incinta acesteia, folosindu-se de mai multe cerșafuri, ulterior accidentându-se prin cădere în balconul aflat la demisolul spitalului. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind un bărbat, în vârstă de 49 ani din localitatea Hoghiz, județul Brașov, acesta fiind transportat la o altă unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, au declarat oficialii IPJ Brașov.

Cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov care a și deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News