Cei șapte suspecți, cu vârste cuprinse între 29 şi 37 de ani, de naţionalităţi franceză, marocană şi afgană, au fost arestați în Marsilia și în Strasburg, în urma unei operațiuni antiteroriste care s-a desfășurat la sfăritul săptămânii trecute.
Arestările din noaptea de sâmbătă spre duminică au împiedicat „o acţiune teroristă care era avută în vedere de mult timp”, a declarat ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve. Autoritățile franceze au confiscat mai multe arme și propagandă jihadistă în urma raidurilor.
Citește și: Un an de la atentatele de la Paris. Starea de urgență va fi prelungită
Totodată, a ieșit la iveală că unul dintre suspecți, Yasin B, în vârstă de 28 de ani, era angajat al unei școli. Acesta a călătorit în Siria via Cipru, în 2015, în timpul vacanțelor școlare, într-o încercare a de evita să atragă atenția asupra sa.
În Siria, Yasin B. și un complice, care a fost și el arestat, au fost învățați tehnici de luptă și cum să folosească armamentul.
De la începutul anului, 418 oameni au fost arestați pentru legături cu rețelele terorismului. Doar în această lună au fost arestate 43 de suspecți. Franța se află în stare de urgență în urma atentatelor din Paris, care au avut loc pe 13 noiembrie 2015 și s-au soldat cu 130 de morți. Atacurile teroriste au fost revendicate de Statul Islamic.