Parlamentarul a transmis că nu va vota învestirea noului guvern, potrivit unui comunicat de presă. „Deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, nu va vota pentru învestirea noului guvern PSD-ALDE. Decizia a fost luată de comun acord cu Preşedintele FDGR, Dr. Paul Jürgen Porr. Motivul neacordării votului îl constituie acţiunile politice ale PSD şi ALDE începând cu alegerile din decembrie 2016 şi atitudinea ostilă manifestată în mod repetat faţă de FDGR şi minoritatea germană”, se arată în comunicat.

Deputatul Ovidiu Ganţ nu a votat nici moţiunea de cenzură împotriva premierului Sorin Grindeanu.

Nu este primul parlamentar care anunță că nu va susține guvernul Tudose. Deputatul PSD Liviu Pleşoianu a afirmat că nu va vota un guvern PSD-ALDE condus de Mihai Tudose. El a făcut anunțul pe Facebook, după decizia conducerii PSD și ALDE de a-l nominaliza pe Tudose ca propunere a partidului cu care vor merge la Palatul Cotroceni.

”Am spus că, după moţiune, conducerea PSD va avea zile grele cu mine. Le recomand să le scurteze. Pentru că azi e prima: Nu voi vota noul Guvern, cu Mihai Tudose în frunte! Ar fi împotriva tuturor lucrurilor în care cred. Nici eu, nici cei care ne-au votat nu suntem bătaia de joc a nimănui! Este lamentabil ce s-a întâmplat azi…P.S. Voi reveni cu un comentariu pe larg. Între timp, #INSIST ca nimeni din partid să nu încerce să mă convingă, pe nicio cale. Nu voi vota un guvern PSD-ALDE cu Mihai Tudose premier. Punct”, a scris deputatul, luni, pe pagina sa de Facebook.

Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ
Recomandări
Marcel Ciolacu, George Simion și Elena Lasconi, pe primele trei locuri în cursa prezidențială | SONDAJ

Guvernul Tudose vine în fața Parlamentului pentru votul de învestitură. După mai multe zile de negocieri intense, în spatele ușilor închise, mai-marii PSD au decis componența noului Executiv. Din totalul de 28 de miniștri, 11 sunt figuri noi, social-democrați cu ștate vechi în partid, și reprezentanți ai unor organizații județene puternice, care și-au impus voința în structura noului Cabinet.

Restul de 17 miniștri au fost și în Cabinetul Grindeanu, unii dintre ei primind, paradoxal, note mici la evaluarea de șase luni din partid. Cu toate acestea, vor continua și în noul Guvern.


Citește și: Român spion pentru ISIS! „Ibrahim” a spionat un obiectiv militar pentru gruparea teroristă!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Libertateapentrufemei.ro
Lacrimi și scandal la mormântul lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu, scoasă din cimitir cu poliția: „Am venit cu o colivă, o coroană și o lumânare”
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
FANATIK.RO
Stațiunea din România denumită cândva “Perla Carpaților” care a ajuns în ruină. Avea condiții de lux, era celebră până și în Franța și plină de turiști pe vremuri, astăzi e de nerecunoscut
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Elle.ro
Mai sinceră ca oricând! Ce a recunoscut acum Andreea Bălan despre momentele dificile din relația cu Victor Cornea: „El nu se întoarce, asta este...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Observatornews.ro
"Perla Rivierei Turceşti" atrage turiştii români în orice anotimp. Cât costă un sejur în Paradisul aflat la 2 ore de zbor de Bucureşti: "Tarife mai mici ca în sezon"
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior
HOROSCOP
Horoscop 17 noiembrie 2024. Vărsătorii au nevoie de un strop de înțelepciune pe care nu-l pot găsi decât în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI