„Poți să-ți schimbi numele. Poți să-ți schimbi sexul. De ce nu și vârsta”, a spus olandezul pentru De Telegraaf, informează bbc.com.

O instanță locală din orașul Arnhem se va pronunța în acest caz în termen de patru săptămâni. Potrivit unui ziar local, instanța a fost sceptică cu privire la proces pentru că nu există niciun mecanism legal care să permită unei persoane să-și schimbe data de naștere.

Ratelband susține că se simte discriminat din cauza vârstei sale și că cifra îi afectează șansele de a se angaja și rata de succes pe aplicația de dating Tinder.

„Când am 69 de ani sunt limitat. Dacă am 49 de ani pot cumpăra o casă nouă, pot conduce o altă mașină. Pot să mai muncesc. Atunci când sunt pe Tinder și spun că am 69 de ani, nu mai primesc niciun răspuns. Dacă am 49 de ani, cu fața pe care o am, voi fi într-o poziție luxoasă”, a spus Ratelband.

Olandezul mai spune că, potrivit doctorilor, corpul lui este al unui bărbat de 45 de ani. El are de gând să renunțe la pensie dacă schimbare va fi acceptată.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto Facebook 


Silvia Chifiriuc s-a întors pe băncile școlii. Și-a terminat facultatea, face masterul și vrea să obțină doctoratul


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News