Brahmdeo Mandal, un poștaș pensionar în vârstă de 65 de ani, a declarat că a făcut cele 11 doze de ser în statul indian Bihar și că nu a avut niciun efect advers. Acesta a fost oprit, săptămâna trecută, într-o tabără de vaccinare, din a-i fi administrată ceea ce el pretindea că ar fi a 12-a injecție.

„Avem deja dovezi că i-au fost administrate opt doze în patru locuri”, a declarat, pentru BBC, Amarendra Pratap Shahi, un medic chirurg din Madhepura.

O anchetă este în curs de desfăşurare pentru a afla cum a reuşit Brahmdeo Mandal, care locuieşte cu familia sa în districtul Madhepura, să primească atât de multe doze.

India a început campania de vaccinare pe 16 ianuarie 2020 și a administrat, în principal, două vaccinuri împotriva COVID-19 produse la nivel local: Covishield şi Covaxin. Ambele seruri prevăd o schemă de administrare în două doze, care sunt inoculate la un interval de 12-16 săptămâni şi, respectiv, de 4-6 săptămâni.

Vaccinarea este voluntară în India şi peste 90.000 de centre, majoritatea administrate de stat, funcționează în toată ţara.

Printre acestea se află și taberele de vaccinare, unde nu este nevoie de programare prealabilă online. Beneficiarul trebuie să prezinte o dovadă de identitate – precum buletinul biometric, actul de alegător sau permisul de conducere – din zece posibile pentru a se înregistra. Datele colectate de la aceste centre sunt încărcate apoi pe portalul de vaccinare din India, CoWin.

Primele investigaţii au arătat că Brahmdeo Mandal a reuşit să primească „două doze de vaccin într-un interval de o jumătate de oră” în aceeaşi zi, fiecare dintre aceste injecții fiind înregistrate pe portal.

„Suntem consternați de modul în care s-a putut întâmpla acest lucru. Se pare că este vorba despre o eroare a portalului de vaccinare. Încercăm, de asemenea, să aflăm dacă a existat vreo neglijență din partea oamenilor care gestionează centrele de vaccinare”, a precizat medicul Amarendra Pratap Shahi.

Expertul în sănătate publică Chandrakant Lahariya a declarat pentru BBC că „singura modalitate” prin care un astfel de lucru se putea întâmpla este ca datele de vaccinare de la centrele locale să fi fost încărcate pe portal cu o întârziere mare.

„Dar încă mă întreb de ce o asemenea eroare, după atât de multe doze administrate, nu a fost detectată în tot acest interval”, a precizat Chandrakant Lahariya.

Brahmdeo Mandal a păstrat note detaliate, scrise de mână, cu datele, orele şi taberele de vaccinare în care s-a imunizat. Bărbatul susţine că a primit cele 11 doze între lunile februarie şi decembrie ale anului trecut.

El a declarat pentru BBC că a mers în taberele de vaccinare din Madhepura şi din cel puţin două districte învecinate – dintre care unul situat la o distanța de peste 100 de kilometri – pentru a se vaccina şi că a folosit cărți de identitate diferite pentru a se înregistra în aceste locuri.

Foto: Brahmdeo Mandal | Sursa: captură Youtube / TNIE Videos

Brahmdeo Mandal a mai spus că a fost „vraci practicant” în satul său înainte de a lucra ca poştaş şi că „ştia câte ceva despre boli”.

„După ce am primit dozele, durerile mele au dispărut. Înainte aveam dureri de genunchi şi mergeam în baston. Acum nu mai am nevoie de așa ceva. Mă simt bine”, a mai afirmat bărbatul de 65 de ani.

Febra, durerile de cap, oboseala și durerea – în cea mai mare parte ușoare până la moderate – sunt efectele secundare cel mai frecvent raportate după vaccinarea împotriva COVID-19. Reacțiile alergice severe sunt rare.

„De obicei, aceste reacții apar după prima și a doua doză. Dozele multiple ale acestor vaccinuri ar trebui să fie inofensive, deoarece anticorpii au fost deja formați și vaccinurile sunt alcătuite din elemente inofensive”, a arătat dr. Lahariya.

Aproximativ 65% din populaţia adultă a Indiei este vaccinată cu schema completă şi circa 91% a primit cel puţin o doză. În statul Bihar, cifrele sunt mai mici: 36% din populaţia adultă este complet vaccinată şi 49% a primit cel puţin o doză.

 
 

Urmărește-ne pe Google News