Cuprins:
Colecționează de peste 30 de ani
De casa de păpuși înfricoșătoare se feresc mulți, dar sunt și vecinii care îi aduc proprietarului păpușile lor vechi. Acestea sunt lăsate în fața gardului, dimineața.
Lubomír Votava, fost pădurar în Rváčov, bodyguard în tinerețe, strânge păpuși de peste 30 de ani și le-a atașat, inițial, pe pereții casei.
Când fațada a fost complet acoperită, a început să-și „decoreze” grădina până când, în cele din urmă, totul s-a transformat într-un „platou” dintr-un film de groază.
„Iau putere”
Pensionarul a declarat că „ia putere din păpușile”, pe care le „răstignește” pentru a „elimina blestemele”. „Când mă uit în ochii lor, văd un copil care s-a jucat cu păpușa acum o sută de ani”, a spus Votava.
El spune că le-a oferit păpușilor locuința sa „ca un fel de odihnă finală”. „Patina care se dezvoltă pe ele din cauza vremii și a condițiilor meteo este absolut uluitoare. Ea ca și cursul descompunerii corpului uman”, a remarcat colecționarul.
20 de păpuși pe săptămână
El afirmă că achiziționează sau primește „cam 20 de păpuși pe săptămână”. Mulți l-au poreclit „Vlad Țepeș al păpușilor” sau „Dracula de Cehia”. Oamenii îi spun tot felul de lucruri aici. Dar nu-mi pasă. Fiecare poate să gândească ce vrea”.
În tinerețe, Votava a fost consilier și bodyguard al controversatului republican Miroslav Sládek.
Păpușile au de-a face cu copilăria mea. Mătușa mea îi trimitea păpuși mamei mele în Boemia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai târziu, le-am găsit în pod și m-am apucat să le strâng.
„Păpușile nu au fiost niciodată curățate”, adaugă Votava. El crede că „altfel ar pierde magia timpului”.