În cadrul unei ceremonii grandioase, la care au participat 50 de soldați norvegieni, acesta a primit gradul de „șef de brigada” pentru anii în care s-a dedicat slujirii în Garda de Onoare a Norvegiei. Deloc copleşit de onoarea care s-a „abătut” asupra sa, Nils a trecut în revistă Garda Regală Norvegiană. La ceremonie au venit şi sute de curioşi.


Pinguinul, care în 2008 a fost decorat cu acordul regelui Harald V. Loudon al Norvegiei și reprezintă un simbol al relației deosebite dintre Scoția și Norvegia. Această tradiție cu pinguinii decorați datează din 1972 și a pornit la inițiativa locotenentului Nils Egelien. Sir Nils Olav este al treilea pinguin care este pus în aceasta postură.

Nils este vizitat frecvent la Grădina Zoologică din Edinburgh de membrii Gărzii, pe care îi recunoaşte fără ezitare și pare extrem de entuziasmat de vizita acestora, după cum susțin angajații care îl au în grijă pe micuțul pinguin, ce nu are nici un metru înălțime, dar care se pare că știe cât de important este.

 

 

 

Fotografii: Northfoto

 
 

Urmărește-ne pe Google News