Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de luni spre marţi pentru stingerea mai multor incendii care au cuprins, pe rând, trei autoturisme şi o autoutilitară din Botoşani, a notat mediafax.
Totodată, pompierii au intervenit şi pentru stingerea unui incendiu la parterul unui bloc din oraş după ce au cărucior de copil a luat foc.
ISU Botoşani arată că în toate cele cinci cazuri există suspiciuni că incendiile au fost provocate intenţionat.
„Cel mai probabil, cele cinci incendii înregistrate în municipiul Botoşani au fost generate cu intenţie. Prima intervenţia a fost la un autoturism a fost cuprins de flăcări.
La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta în interiorul maşinii, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte autoturisme parcate în zona.
Apoi salvatorii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit la parterul unui bloc. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat ca ardeau un cărucior de copil şi mai multe jucării, iar casa scării era plina de fum.
Zece minute mai târziu, un alt apel la 112 anunţa un incendiu care a cuprins un autoturism, la fel ca şi în cazul incendiului de mai devreme incendiul se manifesta în interiorul maşinii.
După ora 01.00, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea a alte două incendii, la sosirea forţelor de intervenţie la fata locului, ardeau mai multe deşeuri menajere dintr-un tomberon şi cauciucurile din spate ale unei autoutilitare”, au transmis reprezentanţii ISU Botoşani.
În acest caz şi poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru identificarea autorului incendiilor.
Un dosar penal pentru distrugere a fost deschis de poliţiştii botoşeneni.