Multe femei ar fi fericite sa-l aiba in bucatarie, mai ales acum, in prag de Sarbatori, cand toata lumea se inscrie in cursa celor mai gustoase bucate. Nevasta lui Emil Constandache, Elena, e privilegiata, deoarece sotul sau e bucatar-sef. Si nu oriunde, ci in Anglia.


Nu exista tara in lume unde romanii sa nu se lanseze si in domeniul culinar, promovand cu maiestrie mancarurile noastre traditionale. Libertatea a intalnit la cativa kilometri de Londra, in Swindon, un asemenea roman, un compatriot care castiga nu mai putin de 16.000 de lire anual, ca bucatar-sef.

Emil Constandache (34 de ani) e calificat in aceasta meserie din 1991, dar s-a hotarat sa nu o practice in tara. Astfel a inceput sa colinde lumea, pentru a se stabili intr-un final in Marea Britanie.

“In 1989, eram in a XI-a, am plecat in Bulgaria cu banii de paine si nu m-am mai intors o saptamana. Ai mei nu stiau nimic”, ne povesteste Emil despre prima lui iesire peste granita.

Si nu s-a oprit numai aici. In 1994 – Grecia, apoi in Germania in 2000, au urmat Italia (2002), Austria si Valencia, lucrand la negru sau profesand, pe ici, pe colo, ceea ce invatase. “In 2003 am avut norocul sa ajung in Anglia printr-o agentie din Bucuresti, ca sef, si m-am hotarat sa raman definitiv. Dupa Revelionul din acest an intentionez sa-mi aduc  sotia si baietelul, Andrei Silvian (4 ani), pentru a nu mai fi nevoit sa fac naveta la Ploiesti”, a mai adaugat bucatarul.

Plimbarile intre Swindon si Romania erau mereu o adevarata aventura. Nimeni nu-i dadea liber cand dorea el, ca sa poata pleca in Romania, asa ca prefera sa-si dea demisia ori de cate ori voia sa-si vada familia. Viza a fost si ea, mai mereu, o problema majora.

Una peste alta, din 2003 e fidel localului “Longs” din Swindon, unde este bucatar-sef, asta dupa ce patronul sau a platit bani frumusei pentru actele sale.


Specialitatea lui este pestele inabusit cu unt

Desi adora preparatele specifice romanesti, abia de la 1 ianuarie Emil are mana libera sa introduca in meniu renumitele sarmale in foi de vita, chiftelutele marinate, tochitura ardeleneasca, cu mamaliguta si alte cateva feluri ce vor face deliciul englezilor. “Pana acum gateam ca la mama acasa numai prietenilor sau anumitor invitati speciali. In rest, faceam ce mi se cerea, pentru ca ma pricep la orice. Sotia imi cam duce dorul in bucatarie, pentru ca eu eram mai mult cu decorul si chestiile mai sofisticate”. Specialitatea cu care Emil isi atrage clientii  la “Longs” este pestele inabusit cu unt, mujdei, vin alb si spanac. Toate bagate la cuptor.


Emil Constandache

Data nasterii: 11-08-1972
Stare civila: casatorit
Data cand a parasit Romania: 2003
Domiciliul actual: Swindon, UK
Ultima data in Romania: mai 2006


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Știrileprotv.ro
Țara europeană care convoacă 230.000 de tineri. Vor fi repartizaţi unităţilor militare ce îi vor mobiliza în caz de război
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Țara din Europa în care se mută tot mai mulți pensionari. Are multe destinații turistice, prețurile nu sunt deloc mari și nici nu e departe de România
FANATIK.RO
Țara din Europa în care se mută tot mai mulți pensionari. Are multe destinații turistice, prețurile nu sunt deloc mari și nici nu e departe de România
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
Elle.ro
Detalii neașteptate din trecutul celebrei Mariah Carey ies acum la iveală! Ce a dezvăluit abia acum fostul ei soț, Nick Cannon: „Cred că are nevoie de...”
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Unica.ro
'În fața camerelor, zâmbet. În spate...' Bursucu, dezvăluiri despre latura nevăzută a Andreei Marin. Au lucrat 3 ani împreună! Ce se întâmpla când camerele de filmat se opreau
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Observatornews.ro
Filmul teribilului accident din Maramureş, unde un băieţel de 11 ani a sărit direct în faţa unui TIR. Ionuţ a vrut să se ferească să fie stropit de prietenii săi
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile
HOROSCOP
Horoscop 9 noiembrie 2024. Fecioarele au ocazia de a afla prin cercetare interioară cum se subminează singure și își strică bucuriile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI