Familia consilierului local Reynaldo Dagsa a făcut publică fotografia care înfăţişează mai multe rude ale victimei, în timp ce în fundal poate fi observat un bărbat care ţine o armă îndreptată spre politician, dar şi un complice al acestuia.
Foto: EPA / DAGSA FAMILY
„În timp ce îşi Dagsa îşi fotografia familia în ajunul Anului Nou, criminalul s-a îndreptat spre el iar victima l-a pozat involuntar”, a declarat şeful poliţiei locale, Jude Santos.
Consilier local într-o suburbie a Manilei, Dagsa a fost împuşcat la câteva secunde după realizarea fotografiei şi a murit în drum spre spital.
Ucigaşul a fost arestat imediat
Reynaldo Dagsa nu s-a gândit că Revelionul va fi ultimul pentru el, mai ales că era acasă, în sânul familiei. La puţin timp după miezul nopţii, aflându- se în faţa locuinţei sale, politicianul şi-a fotografiat rudele, căzând apoi ca secerat pe trotuar de un glonţ. Cum cel care l-a împuşcat a reuşit să se facă nevăzut, poliţia a verificat aparatul foto al omului politic şi a dat peste ultima poză făcută de acesta. În ea apare, pe lângă rude, şi cel care l-a împuşcat, cu pistolul îndreptat către Reynaldo, astfel încât până la arestarea sa nu a mai fost decât un pas. Poliţia filipineză a declarat că ucigaşul e un infractor ce fusese arestat anul trecut chiar la cererea politicianului.