Politicianul atacat este Heinrich Koch, candidatul partidului pentru consiliul local, a declarat Tino Chrupalla, membru al Bundestagului din partea AfD, citat de The Guardian.

Atacul cu cuțitul a fost comis în apropierea pieţei centrale din orașul Mannheim din vestul Germaniei. Politicianul a fost înjunghiat după un conflict cu o persoană care încerca să îndepărteze un afiș electoral al AfD.

Candidatul AfD se află la spital, a transmis filiala locală a partidului. Autorul atacului a fost arestat.

Incidentul vine în condițiile în care, pe 31 mai, un polițist a murit în urma unui atac cu cuțitul produs în același oraș. Șapte persoane au fost rănite atunci în timpul unei manifestații antimusulmane, iar polițistul a murit ulterior, din cauza rănilor.

O purtătoarea de cuvânt a procurorului federal a declarat că se bănuiește că presupusul atacator, un cetățean afgan în vârstă de 25 de ani și rezident în Germania de nouă ani, care a fost împușcat de poliție și se află încă în spital, ar fi vrut să împiedice criticii islamului să își exercite dreptul la liberă exprimare, notează Deutsche Welle.

Suspectul, care, potrivit primelor informații, nu avea cazier judiciar și nu era cunoscut de forțele de ordine germane, se confruntă cu posibile acuzații de crimă, tentativă de omor și cinci capete de acuzare pentru vătămare corporală gravă.

Fotografie cu caracter ilustrativ: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News