Conform surselor citate, poliţistul avea gradul de subinspector şi lucra la Compartimentul Criminalistic al Poliţiei Municipiului Reghin. La data de 2 martie, superiorii acestuia au descoperit că ofiţerul a amanetat patru aparate de fotografiat şi un blitz, aflate în proprietatea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mureş, în valoare de 11.700 de lei, pentru suma de 1.300 de lei. Apoi, a folosit banii pentru a juca la „păcănele”.
În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că poliţistul amanetase aparatele foto şi în luna februarie. Dosarul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, care au decis cercetarea poliţistului, în libertate, pentru delapidare în formă continuată. Iniţial, subinspectorul în vârstă de 23 de ani şi-a dat demisia, însă a revenit asupra deciziei şi şi-a depus dosarul de pensionare pe caz de boală, în baza unui certificat eliberat de Spitalul Militar Bucureşti, din care rezultă că ar suferi de tulburări psihice.
 

Urmărește-ne pe Google News