Polițiștii îl înconjoară pe copil, întrebându-l „ce ai de gând să faci cu acel cuțit”, în timp ce el pare că flutură arma spre ei. Băiatul pare să țină și un telefon în mână și să filmeze incidentul în timp ce spune: „Sunt live pe TikTok chiar acum”.

Mai multe voci, presupuse ale agenților, sunt auzite spunându-i să „arunce cuțitul” și „să pună cuțitul jos”.

Un ofițer se apropie apoi de el cu un Taser (pistol cu electroșocuri), apoi trage iar băiatul cade și lovitura îl face „să țipe în agonie”, potrivit unui martor.

Băiatul a fost auzit în mod repetat înjurând polițiștii, chiar și când se zvârcolea lovit pe iarbă, în timpul incidentului din 22 martie.

Se crede că școlarul ar putea fi cea mai tânără persoană care a fost împușcată vreodată cu un Taser, în Scoția.

Un martor ocular a declarat pentru The Sun: „Băiatul ținea un cuțit și i s-a cerut în mod repetat să-l arunce. Ofițerii îl atacau și părea că era panicat. Chiar dacă Taserul era îndreptat spre el, continua să fie amenințător, chiar când s-a tras în el. Băiatul a fost zguduit și a țipat de durere și de șoc”.

Poliția din Scoția a raportat incidentul comisarului de investigații și revizuire din cadrul poliției britanice.

Joanne Smith, de la NSPCC Scoția (National Society for the Prevention of Cruelty to Children, Societatea Națională de Prevenire a Cruzimii asupra Copiilor- n.red.), a descris incidentul ca fiind „extrem de îngrijorător”, îndemnând poliția să revizuiască practica de utilizare a dispozitivelor Taser la tinerii sub 18 ani. Ea a adăugat: „Tasering-ul sub 18 ani este în opoziție cu standardele internaționale privind drepturile copilului. Prezintă un risc grav de vătămare fizică și psihologică. Înțelegem că poliția are datoria de a menține siguranța publicului, dar îi îndemnăm să revizuiască practica de utilizare a dispozitivelor Taser la tinerii sub 18 ani și să caute alte modalități eficiente de a gestiona incidentele sub presiune care implică copii și tineri”.

O purtătoare de cuvânt a poliției din Scoția a declarat pentru MailOnline: „Ofițerii au participat la o acțiune în care era implicat un băiat de 11 ani în posesia unui cuțit, la Craig Tara Caravan Park, lângă Ayr, în jurul orei 23.15 miercuri, 22 martie. Incidentul a fost rezolvat fără răni grave. Nu a existat niciun risc pentru publicul larg. Un Taser a fost descărcat în timpul acestui incident. Ca parte a procedurii standard, circumstanțele incidentului au fost transmise comisarului de investigații și revizuire a poliției”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News