Publicat pe pagina Secția de Poliție, videoul a fost distribuit de peste 1.000 de ori și a fost vizualizat de peste 400.000 de oameni. Totul se întâmplă într-una dintre cele mai aglomerate intersecții din Capitală, cea dintre Șoseaua Ștefan cel Mare și strada Barbu Văcărescu.
Coloana de mașini care vine pe Barbu Văcărescu spre centru e foarte mare și zeci de șoferi o fentează pe linia de tramvai. Miercuri, 2 iunie, puțin după ora 17.00, un polițist de la rutieră dirija circulația. Agentul a decis să nu lase nicio mașină care venea pe linia de tramvai să intre în intersecție.
„Foarte tare!”, exclamă tânărul care filmează dintr-o mașină din coloană. Pe imagini se vede cum agentul îi obligă pe șoferii care vin pe linia de tramvai să întoarcă pe Barbu Văcărescu și să se ducă la coada coloanei, pentru a sta la rând.