Bowal Khan, şeful districtului a declarat că atacatorul, detaşat la un mic post de comandă, a acţionat în momentul în care trebuia să intre în tură. El şi-a descărcat automatul în cei 9 colegi ai săi care dormeau în acel moment, le-a luat armele şi a fugit cu un camion. Nimeni nu-şi poate explica gestul criminalului, mai ales că printre cei omorâţi se aflau un frate şi doi copii ai lui.

Ucigaşul a fost identificat în persoana lui Mohammad Ramazan şi autorităţile tind să creadă că acesta era de fapt un fanatic taliban, infiltrat în rândurile poliţiei locale. De altfel, provincia Paktika este un bastion al reţelei Haqqani, aflată în strânse legături cu talibanii şi al-Qaida şi răspunzăatoare pentru numeroase atacuri asupra armatei şi poliţiei afgane, dar şi asupra forţelor coaliţiei internaţionale.
Acest masacru vine după ce luni, trei militari din cadrul ISAF (Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan) au fost ucişi de un bărbat îmbrăcat într-o uniformă a armatei afgane.

 
 

Urmărește-ne pe Google News