Polițistul patrula împreună cu un jandarm, în momentul în care a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului, pe raza localității Costuleni, scrie bzi.ro.

În urma impactului, polițiștul aflat la volan și jandarmul au fost răniți.

Agentul care a provocat accidentul a fost testat cu etilotestul chiar de colegul său de la postul de Poliție Comarna și a fost depistat cu o alcoolemie de 0,19 mg de alcool în aerul expirat.

În apărarea sa, polițistul a spus că a provocat accidentul deoarece a evitat o căprioară.

Potrivit sursei citate, reprezentanții IPJ Iași au precizat că polițistul urmează să fie cercetat disciplinar deoarece se afla în timpul serviciului în momentul în care a produs accidentul.

La sfârșitul lunii august, un alt polițist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași a murit într-un accident grav, după ce s-a urcat băut la volan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News