Un grup de femei a confundat un ofițer de poliție atrăgător cu un stripper, în timp ce acesta încerca, de fapt, să oprească petrecerea lor zgomotoasă din Sydney, Australia, după reclamațiile vecinilor, relatează New York Post.
„Când polițistul vine să închidă evenimentul, iar toate fetele cred că este, de fapt, un stripper deghizat”, a scris Lisa, cea care a postat filmarea pe rețelele sociale.
Imaginile îl arată pe ofițer intrând, în timp ce femeile țipă de încântare. „Hainele jos, stripperule!”, îi cere o participantă la petrecere.
Poliștul zâmbește stânjenit în timp ce continuă să vorbească cu petrecărețele.
Clipul se întrerupe înainte de a putea fi văzut finalul, dar Lisa susține că polițistul a trebuit să părăsească incinta, la scurt timp după ce a fost abordat atât de „abrupt”.
Potrivit unor informații neconfirmate, agentul lucrează la poliția din Sydney.