Inculpatul, Corneliu Ţ., a fost arestat preventiv de Tribunalul Suceava, pe o perioadă de 30 de zile, la propunerea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Suceava.

E bănuit că ar fi avut și acte de agresiune față de minori

Bărbatul este tatăl unor gemeni, un băiat şi o fată, în vârstă de 16 ani. În urma unor percheziții desfășurate cu ceva timp în urmă, în calculatorul lui au fost găsite multe materiale video și fotografii cu minori.

Acesta este acuzat de trei infracţiuni de pornografie infantilă, însă se pare că sunt şi acuzaţii mai grave, legate de agresiune sexuală faţă de copii, pe care bărbatul însă nu le recunoaşte. 

Încă de la vremea respectivă a fost sesizată şi Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava. Gemenii au fost consiliaţi psihologic şi s-a propus chiar internarea acestora într-un Centru de Primiri Urgenţe pentru Minori. Până la urmă, s-a mers doar pe varianta consilierii psihologice, aşa cum a insistat mama acestora. 

N-ar fi primul caz de polițist implicat într-un dosar de pedofilie.


Lovitură de teatru: pentru că magistrații pot cumula pensia cu salariul, venitul unui judecător al ÎCCJ „pensionat pe hârtie poate ajunge la 40.000 de lei pe lună!

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News