Este vorba despre polițistul de frontieră Dumitru Biru. Colegii au fost primi care i-au acordat ajutor și au sunat la ambulanță. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal din Rădăuți.

Inițial, polițistul a dat semne că-și va reveni și ar fi ajuns la spital pe picioarele sale. Însă, după ceva timp, i s-ar fi făcut rău din nou și nu a mai putut fi salvat, arată monitorulsv.ro.

Decesul a fost constatat vineri, la ora 14:00, iar moartea acestuia i-a șocat pe colegii polițiști de frontieră. Ei se întreabă dacă bărbatul ar fi suferit un atac de cord, însă cauza decesului va fi stabilită după mai multe cercetări.

La sfârșitul lunii ianuarie, polițistul de frontieră urma să împlinească 47 de ani și mai avea aproximativ doi ani până la pensie.


CITEȘTE ȘI: Presa britanică: Principalul suspect în cazul uciderii lui Tudor Simionov a fugit din Marea Britanie și a ajuns în Iordania!


 

Urmărește-ne pe Google News