Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia faptele au avut loc anul trecut chiar în casa polițistului.
„În aceeași împrejurare în care aveau loc raporturile sexuale orale, inculpatul îi arăta fiului său minor, utilizând telefonul mobil, poze în care apăreau persoane de sex masculin dezbrăcate și în care își expuneau organele sexuale”, au transmis procurorii.
Săptămâna trecută, inculpatul a fost reținut pe o durată de 24 ore de către organele de poliţie. Procurorul a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat pe o perioadă de 30 zile, iar judecătorul de drepturi şi liberăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia a admis propunerea.
Potrivit DGASPC Alba un reprezentant al Direcției a fost prezent la audierea copilului, iar mama acestuia a fost informată despre faptul că minorul poate beneficia de consiliere psihologică.
Reprezentanţii Instituţiei Prefectului judeţul Alba au declarat luni, pentru Agerpres, că, potrivit legislaţiei, contractul de muncă al agentului se suspendă odată cu arestarea acestui. El avea o vechime la locul de muncă de peste 15 ani.
„Precizăm faptul că persoana este angajat al Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Alba. Infracțiunea la care se face referire nu are legătură cu exercitarea atribuțiunilor de serviciu și conform Codului Muncii, contractul individual de muncă se suspendă în cazul în care persoana este arestată”, a declarat Vlad Domșa, reprezentantul Prefecturii Alba, pentru Ziarul Unirea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro