Un bărbat a postat pe Facebook fotografie în care apar doi poliţişti, într-o autospecială, unul dintre ele părând că doarme. Gorjeanul a spus că poza a fost făcută în Motru, aproape de Judecătorie.
„Poliţia de la Motru, aseară la 3 (în timpul nopţii de sâmbătă spre duminică – n.r.), aşa verificau ei actele unei maşini. Unul dormea şi celălalt căuta pe telefon cum se verifică o asigurare de bg (Bulgaria – n.r.). Ruşine Poliţia Română”, a scris bărbatul pe Facebook.
Ovidiu Emil Popescu, cel care a făcut postarea pe Facebook, a declarat duminică, 5 august – pentru Mediafax – că fratele său a fost cel oprit de poliţişti şi a văzut că unul dintre agenţi doarme în maşină.
„Maşina a fost a mea şi a fost fratele meu la nişte fete la Motru. Pe la ora 03.30 noaptea l-au oprit doi poliţişti, un agent i-a luat numerele de pe maşina de Bulgaria. Colegul lui dormea, iar el căuta pe internet pe un site să vadă dacă are asigurarea valabilă. După ce i-a luat numerele, agentul a reţinut cartea maşinii, a scris în procesul verbal că a reţinut certificatul, iar certificatul e şi acum la mine”, a spus bărbatul.
Omul spune că va face plângere la Poliţie, pentru abuz.
„Scrie că au reţinut certificatul, deşi este la mine. Îl am acasă. Este martor şi şoferul care era cu fratele meu, a văzut că dormea (poliţistul – n.r.). Peste drum de Judecătoria din Motru s-a întâmplat. Am plecat noaptea de acasă să merg cu platforma ca să iau maşina acasă. A doua zi a venit agentul care a greşit şi se comporta ca o fată mare cu mine. Mi-a reţinut cartea de înmatriculare de Bulgaria. Mi-a ţinut-o ca să aibă garanţie că îi duce certificatul a doua zi, ca la piaţă. A treia problemă este că dormea. Este poză. Se vede numărul maşinii, ora”, a mai precizat bărbatul.
Fotografia a ajuns şi la IPJ Gorj, care a declanşat o anchetă internă, oamenii legii urmând să stabilească dacă imaginile sunt reale şi dacă este, într-adevăr, un echipaj de poliţie din Motru, scrie sursa citată.
Anul trecut, în septembrie, au fost surpinși în trafic polițiști care încalcă regulile de circulație în Rovinari, Gorj. Au fost filmați în timp ce circulă haotic și nu dau prioritate pietonilor.
- Foto: Facebook/Ovidiu Emil Popescu
Citește și: Vacanța cu rulota, “aroganța” hippy a vedetelor. Tot mai multe celebrități își fac concediul în “casa pe roți”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro