Incidentul a avut loc, duminică, 12 august, în ștradul din Piatra Neamț, unde o patrulă mixtă formată dintr-un polițist local și un agent de la Poliția Municipiului Piatra Neamț a fost agresați. Cei doi polițiști au fost atacați de doi tineri de 23 şi 29 de ani, fraţii Andrei Ionuţ şi Ovidiu Constantin Niculescu, ar în momentul în care au coborât din maşina de intervenţie, relatează Adevărul.
Polițistul local a fost trântit la pământ, în timp ce agentul Giuliano Ursu a fost lovit cu pumnii și picioarele de cei doi scandalagii care au încercat să-i fure pistolul.
„În timp ce-l loveau, au încercat să-i fure pistolul, dar au reuşit să scoată doar încărcătorul suplimentar aflat în locaşul special destinat. Poliţistul şi-a scos pistolul din toc şi l-a ţinut strâns, cu ambele mâini, în zona pieptului, stând cu faţa la pământ. A preferat să-şi ia pumni şi picioare în cap, numai să nu ajungă pistolul la agresori“, a precizat, pentru sursa citată, Ioan Cănărăul, liderul sindicatului Europol Neamţ.
Tinerii care i-au agresat pe polițiști au fugit atunci când în zonă a apărut un taxi. S-au ascuns în pădurea din apropierea ștrandului, însă au fost găsiți de mascații care au intervenit la fața locului.
Violențele au avut loc la nici 48 de ore de la momentul în care un alt polițist a fost lovit cu o furcă în cap, în timp ce încerca să aplaneze un conflict în localitatea Mărgineni. Și acel scandal a fost aplanat după intervenția luptătorilor Serviciului de Acțiuni Speciale (SAS).
Sursă foto: Facebook Sindicatul Europol Neamt
Citește și Mihail Bumbeş, unul din oamenii care au făcut scut în jurul femeii jandarm bătute: „Era normal să încercăm să-i salvăm”