Un polițist este cercetat penal după ce a bătut un șofer de autobuz din Brașov
În urma incidentul care a avut loc pe 14 mai conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov a deschis o anchetă internă. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate vedea că un polițist s-a bătut cu un şofer de autobuz în incinta RAT Braşov.
După o agresiune petrecută în trafic, polițistul ar fi mers cu mașina la autobaza RAT Brașov, de pe strada Hărmanului. Potrivit conducerii Regiei, agresorul a forțat intrarea în curtea autobazei, l-a lovit cu capul în figură pe șofer, s-a urcat înapoi la volan și, spre ieșire, a lovit și un alt angajat al instituției, potrivit observatorulph.ro.
În imagini se poate vedea cum un bărbat opreşte maşina şi este întâmpinat de altul, pe care îl loveşte. Victima cade şi în jurul ei se adună mai multe persoane, în timp ce primul bărbat, care a venit cu maşina, intră în clădire.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul care conducea autoturismul este agent de poliţie în cadrul IPJ Braşov şi se afla în timpul său liber”, a transmis IPJ Braşov.
Poliţistul, în vârstă de 43 de ani, este cercetat în prezent. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov a deschis o anchetă internă și, la nivelul IPJ Braşov, s-au declanşat verificări prin structura specializată de control intern, notează Mediafax.
Avertizăm că videoclipul de mai jos conține imagini care vă pot afecta emoțional.