Polițistul a fost reținut, marți, de anchetatorii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Naționale (IGPN) pentru presupusele legături cu infractorii români, specializați alba neagra, potrivit informațiilor din Journal du Dimanche (JDD ). Acesta este al doilea polițist suspectat de corupție și legătură cu o bandă infracțională arestat în cinci luni.
Potrivit săptămânalului citat, polițistul, în vârstă de aproximativ patruzeci de ani, este repartizat la secția de poliție din arondismentul 7 din Paris. El este suspectat că ar fi dat informații unei bande de români care jucau alba-neagra, cu privire la posibile operațiuni ale poliției, în schimbul unei remunerații financiare.
Gașca de români a fost destructurată de poliția franceză și era cunoscută drept „Scorpionii”, după un tatuaj de pe gâtul șefului ei, Mihai Ungureanu, care a fost arestat în România pe 15 septembrie, la Moinești.
Pe 26 iunie, 22 de români au fostt arestați în Paris, într-un raid pentru care au fost mobilizați în jur de o sută de polițiști. Toți erau membri ai bandei „Scorpionii” și au fost prinși la Paris și Seine-Saint-Denis. Banda „Scorpionii” este formată din români și joacă alba-neagra, joc interzis pe drumurile publice. Jocul de alba-neagra le-a adus românilor peste un milion de euro pe an, potrivit AFP, având până la 20 de mese de joc pe zi, fiecare aducând până la 3.000 de euro. Câteva sute de mii de euro și dolari au fost sechestrate de anchetatori, atunci când i-au arestat pe români.
Potrivit informațiilor de la JDD, șeful secției de poliție din arondismentul 7, precum și alți oficiali au fost audiați în contextul acestei anchete și a arestării colegului lor.
Polițistul bănuit acum că ar fi fost mituit de gruparea infracțională română a fost plasat în arestul poliției. La finalul audierii, a fost pus sub acuzare, apoi eliberat, sub supraveghere judiciară.