Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, cei cinci tineri promovaseră recent examenul de admitere în poliţie din sursă externă şi participau la cursuri de iniţiere şi pregătire, care se desfăşurau la Câmpina.

„Cei cinci tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani sunt din Vaslui, angajaţi recent în Poliţie, în urma concursului promovat. Şoferul în vârstă de 28 de ani şi-a pierdut viaţa în urma accidentului, unul dintre ei este în stare gravă şi a fost preluat de un elicopter SMURD, iar alţi trei sunt cu multimple traumatisme la spital”, a declarat Loredana David, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vaslui, potrivit Mediafax.

Tânărul care se afla la volan, în vârstă de 28 de ani, se căsătorise în urmă cu două luni.

Accidentul s-a petrecut pe DN1, maşina în care se aflau cei cinci poliţişti din Vaslui s-a izbit violent de o cisternă încărcată cu ciment, care a pătruns de pe un drum lateral fără să se asigure.

 
 

Urmărește-ne pe Google News