Accidentul a avut loc în jurul orei 13:10, în zona Lidl, de la limita cartierelor George Enescu și Obcini. Loganul poliției, care avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost lovit în intersecție de un BMW condus de o tânără, care nu a acordat prioritate, potrivit Monitorul de Suceava.

„S-a stabilit că autospecială de poliţie era condusă de către un agent de poliţie din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă IPJ Suceava. Pe locul din dreapta faţă de află un alt agent din cadrul aceleiaşi structuri”, a transmis IPJ Suceava.

Autospeciala transporta două persoane aflate în stare de arest preventiv în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă IPJ Bistriţa Năsăud şi care au fost transportate la sediul unităţii de parchet pentru o serie de activităţi judiciare.

„În jurul orei 13:00, cele două persoane private de libertate au fost preluate de către echipajul din cadrul CRAP IPJ Suceava pentru a fi transportate înapoi la Bistriţa Năsăud. Într-o intersecţie care face accesul spre parcarea unui hipermarket de la periferia municipiului Suceava, o tânără şoferiţă de 19 ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate autospecialei care se deplasa în regim prioritar cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase, întrând în coliziune cu autospecială”, a mai precizat Poliţia.

În urma impactului, unul dintre cei doi agenți aflați în mașină a fost rănit ușor, precum și un bărbat arestat preventiv transportat în autospecială.

Cei doi au fost transportaţi la unitate medicală. 

Atât şoferiţa, cât şi agentul care conducea autospeciala au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, fiind recoltate şi probe biologice de sânge.

În urma accidentului, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Urmărește-ne pe Google News