Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj a fost depistat pozitiv cu COVID-19, fiind internat în spital, iar 21 de colegi de-ai săi se află în autoizolare, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florin Chisim.
Potrivit acestuia, pompierul participa la misiuni de transport a persoanelor venite din zonele roşii către centrele de carantină.
Conform purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, pompierul a prezentat simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus, iar în data de 6 mai a fost preluat de la domiciliu de către un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj şi transportat la Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Târgu Jiu, unde a fost internat.
Tot acolo i-au fost recoltate și probele biologice care au fost transmise către un laboratorul de analize medicale din Bucureşti, iar în dimineaţa zilei de 11 mai, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a fost informată despre faptul că probele recoltate de la pompier sunt pozitive. Florin Chisim a precizat că starea de sănătate a pompierului este bună.
Capacitatea de intervenţie a turei din care face parte subofiţerul nu este afectată, a mai transmis ISU Gorj.
Încă de la debutul acestei epidemii, ISU Gorj spune că a luat în calcul riscul infectării cu virusul SARS-CoV-2 a personalului din cadrul subunităţilor de intervenţie.
În acest sens, o parte a tehnicii de intervenţie aflate în dotarea Detaşamentului de Pompieri Târgu Jiu şi două echipaje de intervenţie au fost dislocate la două licee din municipiul Târgu Jiu, iar o parte din personalul operativ a fost planificată în libere şi concedii de odihnă.
Reprezentantul instituției spune că s-au luat aceste decizii pentru a avea, în orice moment, capacitatea de a înlocui personalul infectat sau aflat în autoizolare.
“Din momentul în care colegul nostru a prezentat simptome specifice infecţiei cu noul coronavirus, toţi colegii noştri care au intrat în contact apropiat cu acesta au fost izolaţi la domiciliu”, a mai declarat Florin Chisim.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro