Bărbatul din localitatea Pietricani lucra la Oficiul Poștal de aproape 25 de ani, însă de câteva luni, sătenii s-au plâns că nu au mai primit banii la timp. Mai mulți localnici s-au trezit și fără pensie înainte de Sărbători.
Poliția a deschis o anchetă pentru infracțiunea de delapidare.
„În urma informațiilor cu privire la faptul că poștașul unei comune din județ ar fi fugit cu pensiile si alocațiile cetățenilor, ne-am sesizat din oficiu sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare. Urmează să efectuăm cercetări pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru tragerea la răspundere a persoanelor responsabile, conform legii”, a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.
Și reprezentanţii Poştei au demarat o anchetă și care au transmis că după primele calcule, prejudiciul se ridică la suma de 137.000 de lei.
„Cercetările preliminarii confirmă aspectele reclamate. S-a dispus verificarea amănunţită în cazul acesta cu organele financiar contabile. Acestea vor merge, începând de joi, să verifice modul de achitare a mandatelor speciale. În urma anchetei urmează să fie stabilit prejudiciul exact, dar și gradul de vinovăţie al persoanelor de acolo. Este un fapt regretabil”, a declarat Nelu Ştir, directorul Poştei Române din Botoşani.
Telverde Antisuicid: Pentru consiliere în situaţii de criză suicidară puteţi contacta Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului între 19:00 și 7:00 la numărul de telefon 0800 801 200 (apelabil gratuit la nivel naţional din orice reţea) sau prin e-mail la sos@antisuicid.ro.