National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), citat de leparisien.fr arată că aceste cifre indică o încălzire îngrijorătoare a planetei noastre, având în vedere că primele măsurători indicau 316 ppm în 1958.
„Calotele polare erau mai mici şi nivelul mărilor era cu 20 de metri mai înalt decât astăzi. Suntem pe cale să creăm un climat preistoric în care societatea noastră va trebui să facă faţă unor riscuri uriaşe şi potenţial catastrofale”, a adăugat Bob Ward, directorul de comunicare de la Institutul de cercetări Grantham în domeniul schimbărilor climatice şi a mediului
Conform Mediafax, dioxidul de carbon face parte din grupa gazelor cu efect de seră, care formează un fel de înveliş în jurul Terrei. Astfel, căldura este înmagazinată, iar clima se încălzeşte. Efectul este dat de topirea calotelor polare, a banchizei, a gheţarilor, iar apoi de creşterea nivelului oceanelor şi de influenţarea intensităţii cicloanelor şi a uraganelor.