Imeiat după impact, preotul a părăsit locul faptei, fiind identificat după aproximativ o oră de către poliţiştii rutieri, iar maşina sa a fost găsită în curtea locuinţei acestuia, prezentând mai multe avarii specifice impactului cu cele două victime.
Poliţiştii l-au pus să sufle în etilotest, rezultând concentraţia de 0,88 mg per litru alcool pur în aerul expirat, dar a fost dus și la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Acolo au fost duse și cele două femei, cu două ambulanțe SMURD, însă femeia de 41 de ani era deja în stop cardio-respirator şi în scurt timp a fost declarat decesul. A doua femeie a ajuns la Spitalul Judeţean Suceava, fiind preluată de medici pentru investigaţii suplimentare.
Preotul, care se numește George Ionuţ Apetrei și este de la Parohia „Sf. Mucenic Gheorghe” – Mitocu Dragomirnei 2, va răspunde acum pentru comiterea a cel puţin patru infracţiuni:
- Ucidere din culpă;
- Părăsirea locului accidentului;
- Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice;
- Vătămare corporală din culpă.
Poliţiştii de la Serviciul Rutier Suceava urmează să stabilească ce măsuri vor fi luate faţă de cel care a provocat accidentul, infomează monitorulsv.ro.
În Grecia, un politist a fost mușcat și agresat de un popă beat, care conducea cu spatele și a refuzat testarea alcoolemiei.
- FOTO main- Observator TV (captură video)