„Bine ați venit la pelerinajul cu whisky!” Aşa îi întâmpină preotul din Frankfurt pe cei care vor sa experimenteze o degustare aparte. Părintele Rothe speră ca ideea lui să aducă mai mulţi enoriaşi la slujbe.

„În acest loc se creează o legătură strânsă între lumea whisky-ului și lumea credinței, a bisericii, a religiei. O legătură pe care dorim să o explorăm puțin mai mult în această seară”, spune preotul înaintea fiecărui „pelerinaj”.

Cred că toată lumea are o latură spirituală. Trebuie doar să o descopere. Pentru a face acest lucru, trebuie să îţi lărgeşti orizonturile. Cred cu tărie că biserica are posibilitatea de a dezvolta noi metode prin care poate ajunge la inimile oamenilor.

Părintele Wolfgang Rothe:

Preotul, supranumit Whisky Vicar, militează de mult timp pentru reforme în Biserica Catolică. În trecut, a organizat campanii pentru acceptarea femeilor în rândul preoților și a cerut tratament egal pentru cuplurile de acelaşi sex.

În noul său demers, pe care nu-l consideră condamnabil, pastorul are deja numeroși susţinători.

„Nu știu dacă biserica poate fi salvată, dar mesajul creștinismului va supraviețui cu siguranță”, spune el.

Markus Breuer, de la Centrul Catolic de Educație pentru Adulți din Frankfurt, spune că foarte puțini ar asocia imediat o degustare de whisky cu mesaje creștine, însă ideea nu este atât de absurdă: „Aceasta este o încercare de a oferi oamenilor care nu au o legătură strânsă cu biserica, un altfel de acces spre spiritualitate și subiecte ce ţin de religie. Este cale diferită, dar plăcută”.

Foto: captură RTL

Urmărește-ne pe Google News