Zilele trecute, un preot de 38 de ani din Constanța a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa spre Eforie Nord. Agenții i-au cerut documentele și au observat că acesta avea un comportament necorespunzător, așa că l-au testat cu aparatul etilotest.
„Poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Eforie au identificat un bărbat de 38 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tisei din staţiunea Eforie Nord, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, transmite IPJ Constanţa, potrivit adevarul
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare
de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Părintele a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal. O reacție a venit și din partea Arhiepiscopiei Tomisului: „preotul respectiv a fost suspendat din slujire până la finalizarea dosarului în cauză”.