Așezat pe un scaun și cu mască pe față, Rev. Mateusz Kielarski își așteaptă credincioșii în parcarea din fața unei biserici din Varșovia, iar aceștia își vor mărturisi păcatele prin geamul deschis al mașinii.
„Credincioșii pot avea grijă de sufletul lor, stând în mașini pentru a-și proteja corpul de virusuri în această perioadă specială”, a spus Kielarski, asigurându-se că păstrează distanța de fiecare dată.
În timp ce confesiunile se fac, de regulă, în spatele unei draperii, Kielarski este convins că și aceasta este o soluție, notează New York Post.
Că este o soluție o confirmă și credincioșii, pentru că „mărturisirea păcatelor nu este un loc, este un sacrament”, așa cum explică Marcin, de 44 de ani, angajat al clubului sportiv Legia Varşovia, citat de RFI.
Mai multe maşini aşteaptă cu răbdare la coadă pentru a ajunge lângă automobilul preotului, în faţa imensului Templu al Providenţei Divine, aflat în sudul Varşoviei, însă unii credincioşi vin şi pe jos, mulţi dintre ei purtând măşti de protecţie. „Confesiune în parcare”, îi anunţă un afiş pe cei care încă nu au aflat acest lucru.
„Este straniu, mă simt ciudat”, recunoaşte Karolina, o contabilă de circa 40 de ani. „Însă pentru siguranţă şi pentru a ne putea mărturisi păcatele cu senitătate cred că este bine”, adaugă ea. Confesionalele „drive-in” au fost lansate săptămâna trecută şi în alte oraşe din Polonia, preoţii inspirându-se din exemplul confraţilor lor americani.
În contextul pandemiei actuale, Episcopia a reamintit că nu este valabilă confesiunea prin telefon sau pe internet, dar a precizat că aceasta este permisă şi în alte locuri în afară de biserică şi confesional.