Micuțul a fost găsit fără suflare la doar câteva zile de la naștere, iar în urma concluziilor preliminare legiștii au stabilit că a fost omorât și abuzat.
Polițiștii au fost chemați la dioceza din Sfânta Treime din sătucul Freckleton, Lancaschire, după ce a fost raportat faptul că un copil a fost adus pe lume mort. Mama copilașului, Ruth, în vârstă de 28 de ani, a fost dusă la spital la scurt timp de la nașterea bebelușului și eliberată câteva ore mai târziu.
În urma investigațiilor ulterioare, oamenii legii au stabilit că micuțul a murit în condiții suspecte, și i-au arestat pe bunicul copilașului, preotul Percival, în vârstă de 64 de ani, și pe fiica lui, Ruth. Cei doi sunt acuzați de crimă, iar bărbatul este bănuit că ar fi abuzat sexual băiețelul.
„Vom continua investigațiile, pentru a stabili cu exactitate cum a murit bebelușul”, au transmis oamenii legii, conform Daily Mirror.
De asemenea, aceștia au demarat și procedurile pentru testul de paternitate, bănuind că Percival era tatăl copilului lui Ruth.