El susține că în spitalul din subordinea primăriei funcționează o rețea folosită de cei care au relații în instituție, prin care se ”fentează” sistemul.

”Dacă te ajută câțiva colegi din spital, te internezi dimineața, la ora 8:50 pentru că, chipurile, suferi de hipertensiune arterială primară (în timp ce tensiunea măsurată era de 130 cu 90). Pentru că nu poți fi internat fără un test Covid – care, în acest caz se face gratuit – faci testul în 15 minute, te întorci la colegul medic care era hotărât să te interneze, însă refuzi internarea pe proprie răspundere, chiar la ora 9:30. Dar te-ai ales cu un test gratuit. Totul pentru că mâine trebuie să pleci în Austria și nu mai ai timp să vezi de ce ai fost așa de bolnav încât era gata gata să te internezi”, a scris acesta.

Buciu a mai spus că ”are încredere” în majoritatea medicilor din spital, iar din acest motiv îi roagă ”să nu mai favorizeze pe nimeni și să nu mai închidă ochii la astfel de ilegalități”. El a cerut managerului spitalului să prezinte un raport cu privire la această situație în prima ședință a consiliului local.

 
 

Urmărește-ne pe Google News