Comuna Motca din Iași ar putea fi considerată una dintre cele mai sigure comune, fiind supravegheată cu zeci de camere. Totuși, scopul acestora nu este de a combate infracționalitatea. Șeful comunei are o problemă mai gravă: aruncatul gunoiului pe câmp și nu în locurile special amenajate.
„Îi rog pe localnicii din comună să renunțe la obiceiul de a duce gunoiul la întâmplare. E lipsă de civilizație. Vom face publice imaginilie cu cei care vor fi prinși că aruncă gunoiul aiurea. Sperăm să-i descurajăm pe cei care au astfel de obiceiuri”, a decalarat Constantin Serioja Hobina, primarul comunei.
Primăria plătește lunar 14.000 de lei pentru ca o mașină să vină să ridice o dată pe săptămâna gunoiul. Pentru acest serviciu, localnicii ar trebui să achite lunar câte 5 lei, însă, din cei aproape 5.500 de săteni, un sfert refuză să plătească și aruncă resturile pe câmp.
Din acest motiv, mulți dintre localnici se plâng că nu mai au cum să-și are terenurile din cauza gunoaielor.
„Am găsit de toate unde avem noi pământul. Plastic, sticle, mâncare, tot ce vrei. Și haine am găsit aruncate acolo. Ne-am săturat. Nu este normal așa ceva. Iar vara mirosul devine insuportabil”, a spus, revoltată, o femeie.
Cei care vor fi prinși că aruncă gunoiul pe strada sau pe câmp riscă amenzi între 200 și 5000 de lei, astfel urmând să fie amortizată și investiția de aproximativ 30.000 de euro făcută din bugetul local pentru cumpărarea camerelor de supraveghere.