Hiroki Tomita, primarul oraşului Ikeda, și-a adus anul trecut de acasă sauna şi echipamente de gimnastică în clădirea autorităţii guvernamentale. La cel moment, el a argumentat că obiectele îi erau necesare din ”motive medicale”. Cu toate astea, acțiunea lui a stârnit furie în rândul conducerii.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă, că va demisiona pentru a-şi ”asuma responsabilitatea” după ce programul conducerii oraşului de vaccinare anti-COVID-19 a persoanelor vârstnice este în mare parte finalizat, însă nu a dat o date anume.
Echipa sa de anchetă a solicitat luna aceasta ca edilul să demisioneze, iar în cazul în care nu o va face, consiliul oraşului intenţionează să adopte marţi o moţiune de cenzură împotriva lui.
„Dacă moţiunea este adoptată, aceasta va conduce la alegeri, punând cetăţenii şi persoanele vârstnice în pericol”, a declarat Tomita.
Primar, aflat în funcţie din aprilie 2019, a fost criticat de comitet, pe motiv că a abuzat de biroul oraşului şi a avut un comportament neadecvat faţă de mai mulţi oficiali guvernamentali.
Foto: Profimedia