Cosmin Morega a câştigat alegerile pentru Primăria Motru din partea PSD, iar cu ocazia zilei de naştere a primit din partea unchiului său, Dan Ilie Morega, fost prefect al judeţului Gorj, o maşină premium marca Jaguar, informează Adevărul.
Dan Ilie Morega, fost prefect de Gorj şi deputat PNL, i-a transmis nepotului Cosmin Morega, proaspăt primar al municipiului Motru, că îl consideră copilul lui. Fostul prefect a postat pe pagina de Facebook și un video cu momentul în care îi predă nepotului mașina de lux.
„As vrea să cunoască cei care vor citi acest mesaj că eu sunt un OM foarte pretențios, principial și cu foarte multe rezultate și obiective realizate în toate localitățile din Gorj și nu numai. M-am regăsit în tine și vreau să îți spun că te iubesc ca pe un fiu al meu, dovadă că pe Facebook te-am și trecut ca fiu al meu”, a scris Dan Ilie Morega.
Marea familie a noastră, coordonată de mine, te felicităm din ființele noastre și ne-am gândit ca pentru toate calitățile și realizările tale, pentru ziua ta, pentru iubirea pe care o ai din partea motrenilor să îți facem un cadou, un autoturism Jaguar second-hand, cumpărat din Germania la un preț modic, și care să te poarte împreună cu familia fără evenimente nedorite pe drumurile vieții, acolo unde voi doriți. LA MULȚI ANI!
Dan Ilie Morega:
„Te felicităm pentru campania elegantă și programul realist pe care le-ai prezentat oamenilor și suntem siguri că îl vei realiza pentru binele tuturor și care te-au adus în funcția de primar”, a mai scris unchiul noului primar din Motru.