În alegerile parlamentare, partidul lui Erdogan, AKP, a câștigat în Germania majoritatea absolută cu 56,3% din voturi, comparativ cu cele 42,5% din voturi cât a câștigat în total.

Susținătorii lui Erdogan au sărbătorit realegerea lui pe străzile din Berlin luni dimineața, fluturând drapele ale Turciei și ale Partidului său ”Dreptate și Justiție” (AKP). Ei au mers în coloane de mașini pe cunoscuta arteră comercială a orașului, Kurfuerstendamm, și au scandat ”Recep Erdogan, liderul nostru”.

Cem Ozdemir, parlamentar și copreședinte al Partidului Verzilor din Germania, a cărui familie provine din Turcia, a criticat comportamentul susținătorilor lui Erdogan din Turcia. El afirmă că ”acesta ar trebui să ne îngrijoreze pe toți”. Ei ”nu doar că îşi celebrează dictatorul, ei îşi exprimă în acelaşi timp respingerea faţă de democraţia noastră”, a spus parlamentarul, scrie DPA.

După numărarea a peste 99% din voturi, Erdogan s-a clasat în fruntea alegerilor prezidențiale cu un rezultat de 52,5%, iar alianța dominată de AKP s-a clasat pe primul loc cu 53,61% în cele legislative.

Gokay Sofuoglu, purtătorul de cuvânt al comunității turce din Germania, a spus că puternica susținere manifestată aici pentru Erdogan s-ar putea explica prin originile imigranților care au venit în Germania în anii 1960, pentru a ajuta la reconstrucția țării după război. Mulți dintre ei provin din medii conservatoare şi sunt mai puţin interesaţi de drepturile omului, a spus el. “Pentru ei, Erdogan este cel care a construit spitale, autostrăzi şi centre comerciale”, a subliniat Sofuoglu.


CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV/ Ioana Ginghină s-a pregătit pentru o noapte incendiară, dar…: “Era patul plin de plicuri și de bani”


FOTO: EPA

Urmărește-ne pe Google News